Gastronomie Romaneasca

„Cultura unui popor se vede prin fereastra întredeschisă a bucătăriei sale” - George Bernard Show

„Cultura unui popor se vede prin fereastra întredeschisă a bucătăriei sale”
- George Bernard Show

Proiect de recuperare identitară, inițiat de Vinul.ro și susținut de Crama SERVE.

Proiect de recuperare identitară, inițiat de Vinul.ro și susținut de Crama SERVE.

La Via29 am păcătuit cu o ceafă incorectă politic – dar pe deplin memorabilă

La Via29 am păcătuit cu o ceafă incorectă politic – dar pe deplin memorabilă

Deschis de nici trei zece luni, Via29 merită, cu certitudine, mai mult timp decât am reușit să-i alocăm noi pe durata vizitei la Oradea. E o afacere micuță, de familie, cochetă, așa cum ne place să ne imaginăm că vom avea mai multe în România, într-un viitor al normalității în care restaurantele vor face parte cu adevărat din lumea bunei ospitalități. Meniul de la Via29 e de inspirație mai ales italiană (însă nu numai) și nu e prea mare, ceea ce e aproape întotdeauna un prim semn bun. Iar dacă îi acorzi fie și numai trei minute de atenție, îți dai seama că acela care l-a creat știe “despre ce e vorba” în privința exigențelor alimentației moderne de restaurant: paste de casă, câteva preparate de pui, porc, rață, vită, pește – cu garnituri “lucrate”. Nu lipsesc risotto-urile, la care toată lumea a ajuns să se aștepte atunci când vine vorba de bucătărie (preponderent) italiană.

Co-proprietarul, Ovidiu Abrudan, stă în bucătărie – acolo unde a tot stat în ultimii 15 ani în Anglia, Irlanda și România, și unde se vede că nu a stat degeaba. “Am zis că mi-a ajuns și am decis să văd dacă pot, cu experiența acumulată, să fac ceva aici, acasă”, ne-a spus Ovidiu când l-am întrebat de ce s-a întors în Oradea.

“Ceafa țigănească” o fi sunând de-a dreptul incorect politic și s-ar putea să zgârie timpanele unora, din pricina asta. Dar mângâie, de-a dreptul, papilele oricărui amator de mâncare gustoasă. E făcută cu slănină crestată și prăjită “ca la picnic” – un detaliu incredibil de apetisant pentru mâncăcioși compulsivi, ca mine, mereu atrași de “savoarea păcatului alimentar”. Cu sos duulce de roșii, ceapă și usturoi și o garnitură de legume care aduce o senzație ușurătoare de prospețime – ca o îndelung așteptată “absoluție” după căderea în ispita cefei și-a slăninei… Sincer, aș scrie un sonet acestei cefe, dar risc să ud tastatura și să nu mai am pe ce “mărturisi” celelalte excese gastronomice la care vă puteți deda și voi… Și, nu știu de ce, îmi vine în minte să stâlcesc – de bucurie – câteva versuri: “Aș frige-o ceafă pe jăratic / Și Dumnezeu să stea la masa mea”.

Bistro Via29
Str Mihai Eminescu Nr 29, Oradea
Tel: (+4)0359.807.800
www.via29.ro

  SUS