Gastronomie Romaneasca

„Cultura unui popor se vede prin fereastra întredeschisă a bucătăriei sale” - George Bernard Show

„Cultura unui popor se vede prin fereastra întredeschisă a bucătăriei sale”
- George Bernard Show

Proiect de recuperare identitară, inițiat de Vinul.ro și susținut de Crama SERVE.

Proiect de recuperare identitară, inițiat de Vinul.ro și susținut de Crama SERVE.

Picturi pe farfurie. La Castel

Picturi pe farfurie. La Castel

 

Nu avem în București așa ceva!” a fost primul gând care mi-a venit în minte când am ajuns în grădina „Castelului”: imensă (7.000 mp!), superbă, cu foișoare, bolte, alei, chiar și cascadă; iar bucătăria e pe măsură: un mix românesc și internațional, cu accente gourmet și o carte de vinuri cu peste 250 de etichete.

Am mai spus, dar nu mă pot abține să nu repet: Iașiul își merită un loc de frunte pe harta gastronomiei noastre – încă o dovadă de talent am avut din partea chef-ului Ioan David care a luat foarte în serios tema noastră, pregătind trei preparate minuțioase.

Vă mai amintiți, cred, sarmalele reinterpretate cu foie gras sau în algă din București. Cu scoici nu mai mâncaserăm și nici așa prezentate: un fel de săculeț din varză umplut cu carne de scoică, orez sălbatic, ulei, ceapă, busuioc. Miroseau grozav! Însoțite de mămăligă coaptă, fiartă întâi în lapte cu coriandru, iaurt și …salsa cu anșoa. O scoică, muguri de porumb, cipolline și capere au completat acest fusion româno-internațional încântător.

Hotel Restaurant La Castel_Iasi_ Sarmalute_pastrav_Orez-8

Saramura de păstrăv, și ea reinterpretată, a avut clasicele acestui fel: ceapă, roșii, ardei, praz care se pune prin unele locuri, completată cu gust mediteraneean de andivă și decorată cu cruton din cerneală de sepie.

Și dragii mei prieteni, închei cu ce am început eu să mânânc, de fapt, înnebunită după dulciuri cum sunt. OREZ CU LAPTE! La care m-am bucurat ca un copil mai ales când am văzut cum arăta: cu „lucruri” din toată lumea culinară: stafide, rodie, fistic, scorțișoară, anason, nuci caramelizate. Am zis doar eu? Toți l-am savurat efectiv!

Hotel Restaurant La Castel_Iasi_ Sarmalute_pastrav_Orez-9

Hotel Restaurant La Castel
Aleea M. Sadoveanu 54, Iași
Tel: 0232.225.225
E-mail: rezervari@lacastel.ro
www.lacastel.ro
www.facebook.com/Hotel-Restaurant-La-Castel-Iasi

Chef Ioan David, membru A.C.E.E.A., are experiență în restaurante mari precum White Brasserie-The Kings Head ori Puccini-Ashton și multe medalii la competiții culinare internaționale.

 

 

  SUS