Gastronomie Romaneasca

„Cultura unui popor se vede prin fereastra întredeschisă a bucătăriei sale” - George Bernard Show

„Cultura unui popor se vede prin fereastra întredeschisă a bucătăriei sale”
- George Bernard Show

Proiect de recuperare identitară, inițiat de Vinul.ro și susținut de Crama SERVE.

Proiect de recuperare identitară, inițiat de Vinul.ro și susținut de Crama SERVE.

Unde omul sfințește locul

Unde omul sfințește locul

Text: Adriana Popescu / Foto: Andreea Bogdan și arhiva restaurantului. 

Merită un drum special până acolo” , notează ghidul Michelin despre restaurantele excelente. Mai durează, probabil, până vom avea noi restaurante în ghidul Michelin, dar până atunci, pentru restaurantul hotelului El Quatro merită să bați sute de kilometri până în inima Bucovinei. Nu degeaba au mâncat aici președintele Iohannis, reprezentanți ai corpurilor diplomatice și alte VIP-uri. Și nu degeaba se spune că omul sfințește locul: în cazul de față, maestru în arta culinară, Petronela Ciubotaru, face o gastronomie de excepție.

El Quatro Butique Hotel_Gura Humorului_Pulpa de miel-3

Ați auzit (dacă nu și văzut) mai mult afară, de restaurante care și-au făcut un nume datorită chefului pe care oamenii vor să îl și vadă, iese la scenă deschisă, vorbește cu oaspeții, iar în România poate că cel mai cunoscut exemplu e Joseph Hadad.

Petronela Ciubotaru e un alt exemplu, a fost „cerută” și aplaudată în public de multe ori.

Pe lângă talentul ei culinar, doamna Petronela Ciubotaru are o personalitate covârșitoare, debordează de energie și vorbește cu o pasiune emoționată despre meseria ei. Ne-a fost amfitrioană mai mult de două ore cât am stat aici fermecați de mâncarea, dar și de poveștile ei (deși, prinsă cu treabă, apucase să doarmă doar trei ore în noaptea precedentă).

În bucătărie știi când intri, nu ai timp să te uiți la ceas, însă fără sacrificii nu faci nimic. Dar este extraordinar sentimentul când vezi că îți e apreciată munca. Pe mine, acest feedback mă încarcă energetic.

e quatro1

Petroneloa Ciubotaru are peste 20 de ani experiență în bucătărie, este specializată în gastronomie internațională și franțuzească, dar ne spune că bucătăria românească ocupă un loc aparte în inima ei. A cules rețete vechi de la sate, are cărți și rețetare de pe la 1920, a cercetat feluri culinare care erau pe vremuri pe toate mesele – precum racii, păstrăvul umplut, ciorbița de hribi, florile de bostan umplute. Pe multe le reinterpretează acum în felul ei pentru că da, este  necesară azi reinterpretarea – ne confirmă.

Avem tehnologii moderne, care ne permit să mâncăm mai sănătos și să facem farfurii frumoase. Numai că trebuie să fim atenți să nu schimbăm gustul, să nu forțăm cu ingrediente care n-au ce cauta în mâncăruri clasice” (precum ghimbirul în tocăniță, ne dă  un exemplu). Nu am spațiu să povestesc câte a făcut în timp, pentru unele fiind medaliată, așa că las pozele să vorbească.

El Quatro Butique Hotel_Gura Humorului

Nouă ne-a pregătit o frumusețe de manșon (pulpă) de miel, un preparat „lucrat” – migălos și nemaipomenit de bun. M-a pierdut un pic descrierea rețetei și a procedeelor de gătit, așa că vă spun în mare despre ce e vorba: carnea marinată câteva zile, gătită lent la cuptor – glasată cu sos de vin, era fragedă, suculentă și foarte-foarte gustoasă, iar combinațiile de texturi și arome ale garniturilor – tocinei, ciuperci, spanac sotat, cremă și spumă de hrean au completat-o grozav. Dacă vă întrebați ce e creasta pe care o vedeți pe pulpa de miel, chiar așa se numește – creasta cocoșului, o ciupercă care crește prin zonă, dar de care noi nu mai auziserăm.

În timp ce ne pregăteam să devorăm aaa…pardon, savurăm „friptura”, a venit pâinea-gigant de casă; jurai că-i cozonac după cum mirosea și arăta (făcută cu lapte și semințe de dovleac) și cu toate că era fierbinte, nu ne-am putut abține să nu rupem pofticioși din ea. Am încheiat ospățul cu delicioșii colțunași cu dulceață de afine și cu câte o îmbrățișare din partea Petronelei, care ne-a încărcat și pe noi cu energia ei bună!

El Quatro – Boutique Hotel
Str. Voroneț 30, Gura Humorului, Suceava
Tel.: 0755.400.112
E-mail: rezervari@elquatro.ro 

www.elquatro.ro
www.facebook.com/pages/El-Quatro-Boutique-Hotel

 

  SUS