Gastronomie Romaneasca

„Cultura unui popor se vede prin fereastra întredeschisă a bucătăriei sale” - George Bernard Show

„Cultura unui popor se vede prin fereastra întredeschisă a bucătăriei sale”
- George Bernard Show

Trei vinuri pentru 4 preparate de mai… Pensiunea Mai!

Trei vinuri pentru 4 preparate de mai… Pensiunea Mai!

“Aici ne străduim să facem reinterpretări pe gustul oamenilor proveniți din orașe mari, europene, iar aceste reinterpretări țin pe de-o parte de gust, dar mai ales de cantități și forma de prezentare”, spune Ionuț Burcea, Chef-ul de la Pensiunea Mai, din Sibiu.

Preparat porc mangaliță cu mere

Preparat porc mangaliță cu mere

 

Nu una, nu două, nu trei trei, ci chiar patru preparate ne-a propus pentru dosarul acestei ediții Chef Ionuț Burcea: sărmăluțe cu mămăligă în două culori – una făcută din făină de ardei copt și una din mălai clasic, de proumb -, mușchiuleț din porc Mangalița cu sos de mere caramelizate și piure de țelină, un mușchiuleț de cerb cu piure de cartofi și sos de afine și un papanaș aproape clasic, dar cu înghețată și dulceață de afine. Vă puteți delecta cu ele vizual, în imaginile atașate, dar sfatul nostru ar fi să dați o fugă până acolo și să le devorați.

 

Ionuț vede viitorul gastronomiei românești mai degrabă în stilul “clasic”, spune că asta așteaptă, în primul rând, clienții care îi vizitează, dar spune și că întotdeauna sunt binevenite anumite reinterpretări și modernizări care să fie apreciate deopotrivă de localnici și de către străinii pretențioși: “amândouă merg foarte bine, se combină bine împreună – gusturile tradiționale cu anumite reinterpretări”. El insistă, în schimb, pe un aspect care începe să fie din ce în ce mai apreciat de toate categoriile de vizitatori care-i trec pragul: produsele realizate “în casă”, din materii prime bio și regionale. “Fripturile, cârnații, slănina, salamurile, pastramele sunt realizate de noi, din animale crescute aici. Avem și o păstrăvărie proprie.

Casetă info locație:

Pensiunea Mai, Păltiniș
(16 km de Sibiu, la poalele Munților Cindrel)

Pensiunea dispune de 64 locuri de cazare în 31 de camere duble și un apartament, 3 săli de conferințe, 2 restaurante (70 și, respectiv, 100 de locuri), terasă acoperită și terasă descoperită, o piscină

www.pensiunea-mai.ro

info@pensiunea-mai.ro

(+4)0269.557.269

 

Vinuri recomandate (vă încurajăm să faceți și permutări între primele două, nu veți fi deloc dezamăgiți)

 

Millenium alb 2015

Millenium alb 2015

Millenium alb 2015

Un asamblaj în care autohtona Fetească albă se împletește minoritar dar delicios cu “majoritarele” Sauvignon blanc și Riesling de Rhin, pentru a da naștere unor arome florale (flori de lămâi, iasomie) și fructate (piersică și pepene) și unui gust echilibrat, proaspăt, lung și crocant (note de citrice) și cu o fină atingere de vanilie. Fiind un alb bine structurat și complex de Dealu Mare, producătorul îl recomandă la pește și fructe de mare sau carne de pasăre, dar noi am găsit că merge excelent și la sărmăluțe. De băut la 12-14 grade Celsius.

 

Terra Romana Rose 2016

Terra Romana Rose 2016

Terra Romana Rose 2016

Feteasca neagră tradițională se împletește în acest rose devenit “clasic” cu Merlot-ul atât de bine aclimatizat în Dealu Mare și împreună dau naștere unui vin care se bucură nu doar de cea mai lungă istorie de succes în România, ci și de recenta recunoaștere drept “cel mai bun rose din România” la concursul extrem de serios organizat la jumătatea lunii mai la Comana, de către Vin2.ro, Oenolog.ro și PistoaneBaricate.Ro. Nasul floral (caprifoi, iasomie) dar și fructat (caisă coaptă, frăguță) și gustul de fructe exotice (pomelo revigorant, caisă) și aciditatea sa proaspătă îl fac un excelent însoțitor pentru mușchiulețul de Mangalița, ca și pentru pentru desertul cu papanaș și dulceață de afine. Producătorul îl mai recomandă și la mezeluri uscate, carne albă, fructe de mare sau brânzeturi proaspete.

 

Cuvee Charlotte 2011

Cuvee Charlotte 2011

Cuvee Charlotte 2011

Asamblajul de față (Cabernet Sauvignon, Merlot și Fetească neagră) tinde să se impună ca o rețetă “tradițională” pentru vinurile roșii complexe din Dealu Mare nu doar pentru aromatica sa bogată (violete, prune uscate, stafide, tutun, scorțișoară și trufe), ci și pentru că gustativ excelează prin taninurile elegante ce susțin notele de fructe roșii, afine și mure. Mătăsos dar intens, e recomandat în special cărnurilor roșii (vită, miel, vânat), ceea ce l-a făcut un însoțitor ideal pentru mușchiulețul de cerb cu reducție din fructe de pădure.

 

Fotodocumentare de Andreea Bogdan

  SUS